24 octombrie 2015

Life is Trying to be Life

     După o zi teribilă, exceptând  filmul Waiting for Godot, văzut la facultate, deși și el amplificându-mi absurditatea acestei zile (să nu zic acestei vieți) o pană a reușit să mă resusciteze. Da, o pană, made my day, cum s-ar zice, oricât de bizar ar suna. Răsfoind o antologie de poeme de Ted Hughes am găsit o pană. Cred că e cel mai ingenios semn de carte pe care l-am văzut vreodată, în cazul în care este unul. Pana aceasta are atâta  eleganță și mi se pare că e singurul lucru viu din camera mea. Mai vie decât mine. Mă mai întreb dacă a fost pusă intenționat în carte. Iar titlul poemului, Life is Trying to be Life, e mai mult decât potrivit. 
     În acest context mi-am adus aminte cum anul trecut am scris pe niște foițe versuri și le lăsam în cărțile pe care le luam de la bilbliotecă. În speranța că le va găsi cineva și le va citi. Poate. Apoi, cele care mi-au rămas le-am aruncat. În una din zile m-a prins ploaia. Mi-a udat rucsacul, iar cerneala s-a împrăștiat pe ele. 
     Iar la final, un vers: As I lie under it/ In a brown leaf nostalgia. 


Niciun comentariu: