***

tristețile grațioase ți se preling din ochi

ca laptele matern peste luminile orașului peste mișcările mele

mi-e frică să-mi întind mâna către tine să-mi găsesc cuvintele

pleoapele tale ca niște petale de nu-mă-uita  se închid spasmodic

pui mâna pe fiecare obiect ca și cum ar fi ultima dată

îmi zici  viața e fără anestezie viața e fragilitate

o ceață imensă cancerigenă și poemul acesta

care se face tot mai urât din cauza tristeții adânci