despre cum aberez, știind toate cărțile din lume, făcând zilnic lucruri pentru prima oară

   Imaginați-vă, fiecare dintre noi, absolut fiecare, cunoaște toate cărțile din lume. Epopeile lui Homer,  Dialogurile lui Platon, Don Quijote de Cervantes, Eliade, Nietzsche, Sartre, Kafka, Hemingway, Dostoievski și toți ceilalți scriitori. Silabă cu silabă. Cuvânt cu cuvânt. Propoziție cu propoziție. Pe alocuri mici lacune de cuvinte, datorită faptului că nu le cunoaștem. Noi, știm foarte multe cuvinte din vocabular. Doar că atunci când vorbim nu le rostim pe toate în același timp, ci le ordonăm astfel încât să obținem propoziții care exprimă o idee. Dar în fond, cuvintele, se află în noi, în creier, în acea substanță misterioasă din trupul nostru. Ele se găsesc haotic, poate se și mișcă, asemeni moleculelor din orice substanță. În momentul în care citim o carte, noi efectiv cunoaștem fiecare cuvânt, cu excepții, când ne sunt cuvinte necunoscute și le putem afla sensul din dicționar. Prin urmare, cunoaștem fiecare carte. Nu realizăm acest lucru, pentru că în carți ordinea cuvintelor exprimă deobicei idei, fapte, acțiuni, stări necunoscute nouă, și astfel imaginațaia noastră se focusează pe ceea ce nu cunoaștem, spontan ni se pare miraculos și simțim că am făcut o descoperire. Cuvintele din cărți sunt în capul nostru, deci noi cunoaștem aceste cărți. E ca și cum am fi niște autori pasivi. E o idee. Cam ciudată. Nu știu dacă s-a înțeles ceea ce am vrut să exprim. Sufăr de faptul că nu pot materializa în cuvinte exact ceea ce gândesc, toate acrobațiile imaginației mele, oricât de banale nu ar părea. Dar cum ar spune Camil Petrescu ca răspuns la întrebarea dacă crede în ceea ce scrie: Cred în ceea ce gândesc. Fiindcă gândul depășește cu mult ceea ce scriu.

   Era dimineață. Ies afară și o aștept pe prietena mea să mergem la liceu. O salut. Îmi dau seama că e prima oară când o salut. Da, am mai saluta-o de zeci de ori, însă acum e prima oară, fiindcă această clipă nu se va mai repeta nicioadată. Dar niciodată. Gata, ea a trecut. De fapt orice ni se întâmplă nouă ni se întâmplă pentru prima oară. Nu există nicio secundă identică cu alta. Oamenii au inventat timpul, de aceea ca să nu mă adâncesc prea mult cu risul de a deveni confuză am utilizat secundă, deși ar fi trebuit să nu folosesc cuvântul ,,secundă” pentru că nu există, însă l-am utilizat pentru a se înțelege sensul . Deci, nu putem afirma că i-am scris un mesaj a doua oară fratelui, fiindcă noi de fiecare dată am scris ca prima oară. Circumstanțele sunt altele.