somn, ce să-mi cumpăr și vorba lui Epictet

 M-am instalat  comod în camera mea preferată și am început să citesc. Am citit vreo cinci pagini și sună telefonul. Mă irită când cineva mă întrerupe. Dar răspund. După care iarăși încep să citesc și iarăși pauză. Striga cineva afară. Ies. Solicitare pentru mama. Nu era acasă. Îmi recontinui lectura. Nu citesc foarte mult și cad într-un fel de toropeală. În cameră era sumbru, geamurile acoperite. Adorm. Mă trezesc pe la șapte jumate și îl întreb buimacă pe tata de finala de la Jocurile Olimpice. Vreau s-o văd. În scurt timp mă sună unchiul și începe să-mi povestească vrute și nevrute. Mi se mai destăinuie, dar cu mici rezervări. Aprobam cu un ,,aham” care se prefăcea a fi interesat. Săracul de el, nu știa că eu sunt absentă. În fine, i-am promis că voi îndeplini ce mi-a cerut.
  Dimineața vroiam să scriu despre regrete. Nu am mai scris, dar acum nu am acel avânt cu referire la acest subiect. Aseară visasem că jucam tenis și de aceea m-a apucat așa deodată o nostalgie, un regret.
  Tot dimineață vorbisem cu cineva și-mi zicea că vrea foarte mult să-și cumpere ceva. Ce-ar putea să-și cumpere? La prima reacție parcă îmi venea să râd, sună ca o întrebare banală, dar dacă stai și te gândești bine nu aveam nicio idee. Eu eram în angoasă și nimic nu mă anima.  I-am zis să-și ia un cub rubik, domino, piersici sau ziare. M-am uitat pe la mine prin cameră și am dat cu ochii de glob. I-am zis și de glob. Iar acum realizez că i-am indicat ce aș fi vrut eu atunci. Asta mă amuză.
  Noi suntem foarte subiectivi. Asta se produce de cele mai multe ori inconștient. Gradul de subiectivitate va contribui în mod proporțional la stările noastre, de fericire sau nefericire. Iar vorba lui Epictet: pe oameni nu-i mișcă lucrurile, ci părerea lor despre lucruri.
  Aveam mai multe chestii prin capul ăsta sec și incert, dar până la urmă, pe cine interesează?