Pentru Dan a citi o carte înseamnă 2 km şi vreo 30 minute. E interesant felul cum găseşte el cărţile. Pe mine m-ar costa mai mulţi km, mai multe minute, iar în momentul când sunt prinsă în acest joc de măsurători parcă uit de adevărata valoare a cărţii, de cartea însăşi şi gravitez doar în jurul acesor cifre, fiindcă mi se par importante. Dar nu sunt. Nu pot fi, pentru că acest tip de lectură e destinată doar lui Dan.
Când mă gândesc la ce, unde, când, cum, cu cine citeşte Laura nu văd decât lumini, lumini, lumini. În camera ei sunt multe lumini, iar asta mi se pare cel mai fascinant. De exemplu poţi citi liniştit la miezul nopţii, într-un colţ al camerei, luminat de un galben pal sau un verde fin, unde poţi fi într-o intimitate cu lectura fără ca să fii deranjat de vreun factor exterior. Lumina e un fel de cerc protector care nu permite întreruperea actului erotic cu cartea.
În materie de cărţi nu prea ştiu ce preferă Liviu. Ştiam vag că una din cărţile preferate este ,,Invitaţie la vals" de Mihail Drumeş. Am auzit de mai multe ori de cartea în cauză, dar nu am citit-o. Sunt curioasă dacă se va ajusta plăcerii mele de cititor sau dacă voi descoperi în ea ceva din personalitatea lui Liviu. O altă amintire care mă leagă de Liviu este că cu foarte, foarte mult timp în urmă am împrumutat de la el o carte cu învăţăturile lui Esop. Şi acum ţin minte multe imagini care s-au conturat în mintea mea în timpul lecturii. Era o carte bună, cu lucruri utile, exemple aparent simple din jur, învăţături. Pasajul cel mai palpabil din amalgamul de fragmente care mi s-au memorat este marginea prăpastiei şi smochinele, care au demonstrat un adevăr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu