Acum neavând nicio carte în limba română (foarte ciudată senzația), așteptam cu nerăbdare să citesc revista. Și nu doar pentru asta, dar fiindcă cred că e una dintre cele mai bune reviste literare destinate tinerilor cu un conținut de calitate din spațiul nostru. Cei mai buni autori i-am descoperit în paginile Clipei. De exemplu așa am început să citesc M. Vișniec sau Mariana Marin.
În pofida greutăților financiare și cu efortul membrilor redacției, proaspăt ieșit de sub tipar, nr. 1 din acest an oferă o mulțime de provocări culturale.
Deci, să nu mă lungesc atâta. De ce trebuie s-o răsfoiți?
Diana Frumosu, vine, ca de obicei, cu un neobișnuit jurnal lingvistic. Curiozități dintre cele mai bizare. Despre cifre, hakuna matata, a râde în thailandeză și...
Am un prieten care tot îmi povestea cu fascinație despre Tolkien și limba inventată de el. Și eu tot nu am mai apucat să-l citesc. Iar Ana-Mihaela Nuța mi-a reamintit, selectând fragmente interesante din Cititorul lui John R. R. Tolkien de Teodor Gomez, carte apărută la Editura Arc.
Apropo, influența unui autor poate fi atât de puternică, încât sunt create societăți, de exemplu The Tolkien Society. Iar în acest context, o să vă povestesc un pic mai târziu cum în Porto, studenții au un fel de Harry Potter Society. O parte din ei poartă mantii negre zi de zi și se întrunesc la miezul nopții. E impresionant și înspăimântător în același timp.
După ce am aflat că în Iliada găsim doar patru culori și nu există cuvânt pentru albastru am dat alarma colegilor mei de la comparată. După un an de comparată devii obsedat de orice detaliu din cărți, începi să vorbești în termeni de tragedie greacă, de exemplu, iar pentru ochiul unui filolog un asemenea element în stilistica textului e o revelație. Deci, de (re)citit Homer! Acestea le-am aflat din articolul lui Ion-Mihai Felea, care a scris despre destinul unor culori indo-europene. Tot el mai propune un Rebus literar. Vă rog, dacă-l rezolvă cineva, luminați-mă și pe mine.
Încă nu am vorbit despre proteste&revoluții&societate. Tolerez, deci nu-mi pasă zice Victoria Colesnic. De citit de la A la Z, de luat atitudine. De citit/ trăit, de asemenea și celelalte Realități impuse.
Mă intresează ce mai scriu tinerii. Cred că nu am descoperit unul care să-mi placă cu adevărat, însă sunt tineri care scriu. Proză, poezie. Eu le zic mai mult curaj, să scoată textele din sertare!
Mai sunt două recomandări de film. Vedeți care. Nu sunt porducții SUA.
Și Business literar. Pe mine m-au convins. Trebuie să le citesc.
Revista e ilustrată cu sculpturile minimaliste ale lui Florin Constantinescu. Sublime!
Articole mai sunt. Apăsați Enter. Vă ia doar o Clipă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu