Îmi place finalul de an, fiindcă nu se mai reîntoarce niciodată. Îmi place să savurez aceste momente de moarte lentă, de stingere, pe care nu mi le voi reaminti niciodată cu claritate și pentru care nu depun niciun efort ca să mi le reamintesc. Nu sunt omul retrospectivelor.
Toți aleargă buimăciți, cumpără cadouri, zâmbesc exagerat, privesc filme de Crăciun. Mă obosesc atât de mult toate astea, doar privindu-le, încât nu mai simt adevărata magie. Mă resemnez. Fixez un punct cu privirea și mă gândesc cât de grațios se prăbușește 2013, câtă lipsă de sens în această larmă falsă a oamenilor și cât de repede ne apropiem de descompunere.
Mai admir frenezia felicitărilor. Nu știu cum se face că toți sunt extrem de fericiți în ultima zi din an, cică merită fericirea, de parcă nu o pot merita și în timpul anului. Cei care se cunosc sau nu se cunosc își scriu ,, la mulți ani” ,,călduroși” cât efectul unei bombe atomice. Unui nici nu mai citesc întreg mesajul, înapoind un ,,mulțumesc” rahitic. Evident, sunt și oameni care trimit mesaje sincere și cred în ceea ce spun. Pentru ei, am toată considerația.
Majoritatea își fac t(o)t(a)l(u)rile. Pe foițe, pe pagini word kilometrice, în agendă, în telefon, pe bloguri, în reviste glamour. E bine că oamenii vor să devină mai buni, să persevereze, se analizează, doar că invazia de (re)sentimente afișate public devine în cele mai multe cazuri exagerată și artificială. Mă gândeam că simt un fel de repulsie față de acestea, pentru că eu sunt o lenoasă invincibilă și o uitucă de marcă, încât nu mai duc niciodată la bun sfârșit retrospectiva anului, și e un fel de frustrare, dar după ce am tot dat de câteva liste din astea, mi-am dat seama că frustrarea mea nu e reală. Toate aceste realizări, linii trase la final de an par niște testamente lăsate nepoților, care oricum nu le vor citi, pentru că le vor considera demodate. Toată larma, darurile, urările, totalizările, seamănă cu niște acte înainte de o sinucidere. Parcă vom muri și e momentul să ne încheiem tranzacțiile materiale sau afective.
Îmi plac sărbătorile doar pentru că dorm cât vreau, citesc ce vreau, mă duc pe deal, joc tenis, uit mulți oameni pe care-i întâlnesc în zilele obișnuite și nu trebuie să-i salut sau să vorbesc cu ei dintr-o politețe parazitară.
Dar ca să nu par prea extremistă nu o să vă spun 13 lucruri pe care le-am realizat în 2013, ci dacă mi-aș face rapid o analiză, tot ce mi s-a întâmplat s-a situat între foarte bine și foarte rău. Am avut parte și de declin și de apogeu. Ambele utile în aceeași măsură.
Până la urmă, existența își face de cap după bunul plac. Și dacă toți își pun dorințe, ar trebui să îndrăznesc și eu. Doar că niciodată nu știu ce-mi doresc. Puțină beatitudine, puțină fatalitate?!
Sau poate e mai bine să ne urăm acum ,,la mulți ani”, fiindcă pe urmă vor rămâne doar ,,la mai mu(l)ți ani”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu