Sâmbătă. Mi-am pus rucsacul în spate. Am deconectat naibii telefonul. Am renunțat și la ceasul de mână. Cineva mi-a dăruit o ciocolată. Eu ador ciocolata. E slăbiciunea mea. Oricine mă poate corupe cu ciocolată. Am pornit la drum. Aproxiamativ 20 de km cu autobuzul. Apoi cam 7-8 km pe jos. Teribil de frumos. Cea mai senină zi pentru mine din ultima lună. Nu-mi place să descriu ceea ce am văzut, fiindcă nu-mi reușește niciodată. Simțirea nu echivalează cuvintele. Dar scopul meu era să povestesc despre un element pe care l-am văzut. Ochi. Albaștri. Grozavi. Teribil de tulburători. Un copil cu ochi albaștri. Cu o privire adâncă, transparentă, pură. Cred că sunt cei mai frumoși ochi albaștri pe care i-am văzut vreodată. Copilul e în clasa a treia. L-am văzut ultima oară când avea cinci ani și nu înțelegea de ce tatăl său nu se joacă cu mingea. Nu se juca pentru că era mort. Iar copilul era singurul care nu înțelegea asta. Acum, când l-am reîntâlnit m-am bucurat să-l văd atât de luminos și simpatic. Mi-ar plăcea să-l revăd peste câțiva ani, în pragul tinereții. Sunt sigură că ochii ăia superbi vor străluci a indecență. Acea indecență specifică tinereții, dar care ascunde în același timp inocență și inofensivitate. Eu întotdeauna am adorat ochii verzi. Am făcut un cult din ochii verzi, dar acum trebuie să recunosc că pot face o pasiune și pentru cei albaștri, chiar dacă eu am ochi cafenii (teribil de frumoși :)) ). Și mi-aș dori un copil cu ochi albaștri. Un albastru naiv, adânc, tulburător, dement.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu