De fiecare dată când merg singură pe drum mă gândesc că pe lângă mine trece un om extraordinar, iar eu nu știu asta. Un om care aparent nu îți atarge atenția, poate nici nu-l observi, dar care are o minte sclipitoare. Un om care ți-ar face plăcere să-l ai în grupul tău intim de prieteni. Poate treci zilnic pe lângă un astfel de om. Și nu știi. Și nu vei ști niciodată. Păcat. Suntem asemeni unor melci. De fiecare dată mergem în propria noastră cochilie și rareori scoatem capul afară să vedem ce se întâmplă, să-i cunoaștem pe alții. Mă gândesc cu fascinație, dar în același timp cu dezamăgire, cum trece cineva pe lângă mine și-l are în cap pe Raskolnikov din Crimă și pedeapsă, sau nu-i deacord cu Adler, sau fredonează versuri din Travka, sau inventează dialoguri absurde, sau se gândește în ce măsură ochelarii de soare au devenit obiect protector ori accesoriu, și ale mii de chestii care ne-ar uni fie în cea mai nesemnificativă idee. De obicei când trecem unii pe lângă alții suntem indiferenți, ignoranți, bănuitori, superiori, camuflați.
Nu de puține ori am avut impulsul să opresc oameni pe drum. Nu am făcut-o, probabil, din frica de a nu mi se răspunde violent.
Și totuși, am regretul că pe lângă mine trec oameni extraordinari, iar eu nu îi cunosc. Rămân cu plăcerea să-i admir dintr-o parte, îndeosebi când văd un necunsocut care împarte fermecător amestecul de mister și rafinament.
4 comentarii:
M ai pus pe ganduri..oare cati astfel de oameni au trecut si pe langa mine?Din pacate, alegem aiurea..din cei necunoscuti ce devin cunoscuti..apoi pier in neant..Felicitari pentru post:)
uite. de-asta îmi place să citesc jurnal. e interesant să vezi ce se ascunde în fiecare dintre noi.
și eu am avut de multe ori acest impuls de a opri un om străin în stradă. dar am prea puțin curaj. poate o facem într-o zi împreună :D
dia
Mulțam. Mda, iar alegerile sunt opțiunile noastre.
Diana, hmm, de ce nu?
Trimiteți un comentariu