Nemurirea leagă sforile nebuniei (poezie colectivă)

rai: într-o zi o să îmi cumpăr adidaşi cu creion în talpă

şi o să dansez pe străzi în ritm de poezie

o să transform asfaltul într-o coală de hârtie

 mf: pe care se vor sinucide toţi îndrăgostiţii

şi vor renaşte

iubindu-se mai mult, mai neproporțional

rai: ei vor perturba undele radio

şi zborul trufaşelor  rachete,

vor fi urmăriţi de n.a.s.a., f.b.i. şi c.i.e

mf: vor da peste cap toată ştiinţa şi istoria lumii

rai: vor rescrie compoziţia sării de bucătărie şi vor amenda dubla cetăţenie a vagabonzilor,

condamnându-i la veşnic zbor invers, asemeni lor.

mf: ne vor converti la nebunie

până când arterele sufletului nu vor mai suporta presiunea

şi vor începe să urle a sinceritate

pentru că

rai: singura ştiinţă exactă este adevărul

pe care nu îl pot produce decât sufletele născute din amorul tălpii cu asfaltul

şi pe care nu îl pot rosti decât gurile ce-au sărutat măcar odată cerul

în sfântul punct unde rachetele rămân brusc fără combustibil

mf: și pentru că sinceritatea e singurul sacrificiu 

în care se refugiază nebunii

cu gurile pline de cer

cu rachetele în mâini

mereu mai demenți, mai triști, mai neânțeleși, mai...

ps: exercițiu poetic, scris în fugă pe mail cu Romeo Aurelian Ilie...