rai:
într-o zi o să îmi cumpăr adidaşi cu creion în talpă
şi
o să dansez pe străzi în ritm de poezie
o
să transform asfaltul într-o coală de hârtie
mf:
pe care se vor sinucide toţi îndrăgostiţii
şi
vor renaşte
iubindu-se
mai mult, mai neproporțional
rai:
ei vor perturba undele radio
şi
zborul trufaşelor rachete,
vor
fi urmăriţi de n.a.s.a., f.b.i. şi c.i.e
mf: vor da peste cap toată ştiinţa şi istoria lumii
rai: vor
rescrie compoziţia sării de bucătărie şi vor amenda dubla cetăţenie
a vagabonzilor,
condamnându-i
la veşnic zbor invers, asemeni lor.
mf: ne vor converti la nebunie
până
când arterele sufletului nu vor mai suporta presiunea
şi
vor începe să urle a sinceritate
pentru
că
rai:
singura ştiinţă exactă este adevărul
pe
care nu îl pot produce decât sufletele născute din amorul tălpii cu asfaltul
şi
pe care nu îl pot rosti decât gurile ce-au sărutat măcar odată cerul
în
sfântul punct unde rachetele rămân brusc fără combustibil
mf: și pentru că sinceritatea e singurul sacrificiu
în
care se refugiază nebunii
cu
gurile pline de cer
cu
rachetele în mâini
mereu
mai demenți, mai triști, mai neânțeleși, mai...
ps: exercițiu poetic, scris în fugă pe mail cu Romeo Aurelian Ilie...
Un comentariu:
cât de mult îmi place .. foarte frumos :)
Trimiteți un comentariu