Pe o sută de metri pe cea mai mizeră
stradă a orașului am experimentat toate bolile psihice pe care mi le-a
enumerat. Imaginați-vă doi oameni care merg în zig-zag. Pe aerodromul din
trupurile acestor doi schizofrenici, halucinațiile circulă liber, neregulamentar. În zona inimii
emoții inadecvate execută artisitic figuri de balet. Sindromul demențial e prea
ocupat să-și descâlcească funiile pentru spânzurătoare. Anxietatea, alături cu
un pahar de whisky joacă cărți cu ipohondria. Epilepsia își pregătește peretele
pentru atac și salturi mortale. Melancolia crește o grădină cu crini. Va dărui
demență prin ei.
Cea mai persistentă cred că a fost fobia sincerității și a iubirii.
Fobie refuzată cu încăpățânare, dar care s-a înfățișat cu luciditate, or
lucrurile cele mai lucide nu dezvăluie adevărurile cele mai orbitoare?
Un comentariu:
Draga Măriucă,
proza pe care tu o propui spre a se face pe ea experimente critice, nu le suportă. e prea bună. sau poate experimentele psihologice de care vorbeşti sunt prea puternice pentru a mai lăsa vreo pată ce trebuie extirpată. E totul la modul perfect, şi dacă mai dai câteva de-astea, te propun la premiile Helis, dacă s-or da vreodată!(glumesc). Chiar ai scris extraordinar!
Felicitări!
Trimiteți un comentariu