M-am întrebat de foarte multe ori care a fost cel mai fericit, sau cel mai trist moment de până acum. De fiecare dată nu am găsit niciun un răspuns cât de cât satisfăcător. Au fost diverse momente memorabile, pe care nu le pot compara, fiecare având propria intensitate şi propriul impact. Însă ca să nu mă simt restanţieră întrebării prefer să-mi răspund că cel mai fericit moment din viaţa mea e acela când m-am născut. Atât. Fără explicaţii. Restul se înţelege de la sine.
Şi fiindcă vorbesc de naştere, trec implicit la zile de naştere. Nu ştiu, nu le sărbătoresc cu mare fast, dar au o semnificaţie adâncă pentru mine. Când este ziua cuiva mă simt obligată să felicit persoana în cauză. Dacă este un om pe care-l iubesc mult, ţin să-l felicit din tot sufletul şi cu toată sinceritatea. Şi îmi place să-i aleg cuvinte speciale, care i se potrivesc doar acelei persoane.
Iar, fiindcă vineri am stat la o cană (gigantică) de ceai împreună cu prietena şi vecina mea, Toia, ne-am adus aminte o mulţime de lucruri amuzante. Aveam un vecin, Mihai. Acum e plecat. E cu un an mai mic ca mine. Dar e foarte mărunţel şi îi dai mai puţin. Noi, fiind mai mari am simţit întotdeauna că trebuie să-l protejăm, deşi de foarte multe ori ne-am bătut, la propriu (dar asta e o altă poveste, care merită integrată într-un alt text). Ziua de naştere a lui Mihai e pe 30 mai. Eu, căscată, ziceam că e pe 30 aprilie. Vorbeam (5 ani la puşcărie şi 3 la poartă) în drum cu Toia. Îl văd pe Mihai şi îi zic Toiei că mă simt atât de vinovată că nu l-am felicitat pe Mihai, şi l-am mai văzut azi. Iar noi, ca nişte oameni educaţi, ca să ne recuperăm vina îl felicităm. Dar cum? Mihai era la vreo 15 metri de noi. Începem tare şi răspicat şi cu pasiune să-i cântăm la mulţi ani. Mihai ne priveşte nedumerit. Ce-s cu nebunele astea? Iarăşi vreo farsă de-a lor. Noi mai cu înflăcărare începem să cântăm. Şi fericite, că facem un om fericit (abuzez de greşeala de exprimare). Mihai se apropie calm, relaxat, puţin mirat. Mulţumesc, dar astăzi nu e ziua mea. Noi? Am izbucnit deodată în râs. Şi am râs câteva minute bune. Şi ne-am cerut scuze. Mi-aduc aminte şi acum mimica feţei lui Mihai. De atunci mă asigur de validitatea zilelor de naştere.
Şi totuşi, care este pentru voi cel mai fericit moment de până acum? Eu nu cred că există unul exact, deşi poate sunt oameni mai fermi, mai fericiţi...
2 comentarii:
Of, e foarte greu de spus. În cazul meu fericirea are un caracter mai tragic... Cel mai fericit an a fost 1990. Cînd, după operația făcută la Kiev la ambele picioare, am început, ușor, dar cu certitudine, să fac primii pași, la propriu, pe Pămînt... A fost un eveniment major acesta în viața mea...
Andrei, mă bucură semnul, înseamnă că mailul a ajuns.
Dar tu știi să prețuiești viața cel mai mult! Și mai știu că ai puterea să fii fericit!
Trimiteți un comentariu