Crocodilul

  M-am aşezat pe scaun. Cât timp a căuat nişte foi şi creioane am cercetat camera. Totul părea uzat. Mirosea a vechi. Ghiveciurile cu flori erau din lut. Pe jos îşi scuturau petalele uscate.  Dulapurile dărăpănate. Cărţi cu pagini devenite galbene. Praf. Pe geam intra puf de salcie, iar cât timp am vorbit culegeam câte un puf între degete şi mă jucam leneş cu el. La început mă simţeam ca la un interogatoriu, după, mi-am mutat  scaunul de două ori. Mi-a spus să desenez un crocodil. Ştiam exerciţiul şi trucul psihologic. Am desenat. Un desen strâmb şi neinspirat. Chiar dacă ştiam ideea l-am desenat firesc, fără să mă conentrez asupra feicărei linii. Ştiam că dacă  îi faci dinţi prea ascuţiţi eşti aşa, dacă gheare eşti altfel, dacă aripi sau solzi sau mai nu ştiu ce, eşti mai nu ştiu cum. Cum nu mă tentează formele ascuţite, astfel indicile agresivităţii s-a dovedir a fi foarte mic. În schimb gura era pronunţată, ceea ce indica că în comunicare am un conflict. Zic că mă cert zilnic cu cineva. Încerc să ocolesc subiectul. Mă întreabă. Răspund confuz. Nu înţelege situaţia clară şi reală. Trecem peste asta. Urmează relaţiile cu colegii. Foarte bune. Adaugăm o steluţă şi urmăm traseul. Când am desenat coada, mi se părea prea mică în comparaţie cu corpul crocodilului şi zic să o prelungesc. Astfel, îmi pune o întebare ce ţine de domeniul intim. Întrebarea nu m-a deranjat, doar că nu avea nicio importanţă pentru mine şi nici legătură. Încep să fiu mai atentă. Observ că se vrea ca eu să răspund la întrebări fără discreţie. Iarăşi răspund aiurea. Neclar. Pentru că nu mă gândisem până atunci la întrebare şi se cerea să fac un efort de memorie ca să dau un răspuns. Dar pentru că nu puteam să-mi amintesc ce nu s-a întâmplat se dă verdictul că am o problemă emoţională, în rest e bine, merci. Şi mai zice că trebuie să rezolv aceast probleme, pentru că poate afecta realţiile cu colegii, capacitatea de concentare. Că trebuie să existe un echilibru. Că trebuie să existe armoniie în toate domeniile. Ca un puzzle. Aprob instabilitatea mea generală, însă explic că de obicei raţiunea prevalează, iar chestiile astea din mine nu se văd, nimeni nu bănuieşte nimic şi cât timp nu-i deranjez pe ceilalţi nu mă interesează. Iarăşi insistă să fac curat în mine şi să-mi aşez lucrurile pe poliţă. În fine, zice să-mi facă un test emoţional. Încep să mă simt aiurea. Se exagerează. Simţeam câteodată că intenţionat erau inventate subiecte ca să mă pună în gardă şi eu să încep să povestesc de la sine. Accept, totuşi. Testul era de la optsprezece ani. Mi-a zis că nu e o mare problemă cu un an mai puţin. O să selectez ce mi se potriveşte. Testul chiar era interesant. Am aranjat în ordine câteva cartonaşe colorate, începând cu culorile care mă atrag cel mai mult. S-a repetat aceasta de două ori. După, a făcut câteva calcule şi mi-a citit rezultatele. Per total totul e bine. Unele idei de acolo erau valide, raportate la persoana mea, altele mai puţin.
   De la crocodil trec la scop. Ce mi s-a părut bun la tot dialogul acesta e că mi s-a accentuat că deseori lupt cu înflăcărare şi dăruire pentru o cauză, apoi, brusc cad jos. Şi iarăşi pot începe lupta, şi iarăşi abadona. M-am simţit frustrată, pentru să asta se întâmplă deseori cu mine. Ce mă face să abandonez lupta pentru scopurile mele, sunt probabil influenţele din jur. Descurajarea asta mă barează şi mă împiedică să mă realizez. Cu un an jumate în urmă aveam un scop. L-am realizat. A fost un succes, însă, am avut sute de momente când nu-mi mai păsa de el. Parcă nu mai avea nicio importanţă. Dar are. Acum mă aflu exact în aceeaşi situaţie. Am un scop, un vis, o dorinţă sau cum vreţi. E realizabil (ţine de activitatea mea, şi plăcerea personală). Ştiu că poate deveni ceva frumos. Încep să muncesc la realizarea lui. Însă când mă lovesc de unele lucruri parcă simt că cad, că n-are niciun sens. Ştiu că asta nu e bine. Deloc. Ştiu că ar trebui să-mi urmez direcţia, coordonatele prestabilite. Ştiu că trebuie să fiu un gladiator.
  Să  luptaţi pentru scopurile voastre! Ştiţi, ar fi bine ca noi să fim nişte crocodili. Calculaţi, camuflaţi, răi câteodată. Iar la mometul potrivit să atacăm. Să prindem prada.
   Eu mai ştiu că voi deveni greu un crocodil. Că până voi ajunge, dacă voi ajunge, voi abandona cu furie ce am început. Apoi iarăşi voi începe să aspir. Apoi iarăşi voi cădea. Apoi mă voi ridica. Până la limite. Dacă acestea există.