5 decembrie 2011

Elegie

din inima mea stângă picură cerneală. 
o constatare:
azi îţi voi scrie cea mai frumoasă scrisoare.                                                      
mă uit în liniile palmei-
abisuri. mă cufund în ele la mare adâncime.                          
tu aveai cei mai expresivi ochi
gesturi imprudente
o pereche de blugi maro
şi un talisman atârnat la gât
aveai o memorie flexibilă
o voce intimă                                                                                  
idei anormale
iar viaţa ţi se părea  un accident norocos
tu mi-ai cusut suferinţe printre artere
şi te-ai ascuns ca o perlă
tu ai trădat vulturii
ei nu se lovesc de stânci.
eu,
am lăsat iubirea să se usuce în cărţi
asemeni colecţiilor de flori.
timpul nu doare
timpul nu cicatrizează rănile
nu uită.
eu sparg clepsidrele.

4 comentarii:

Biancalena spunea...

Şi eu aleg să le sparg, de-asemenea!

Foarte expresive rânduri!:X

Cristina Lerinț spunea...

Timpul nu uită, nu doare, dar te obişnuieşte cu anumite lucruri...

Lavinia Dance spunea...

sau poate ca timpul le sparge.

Anonim spunea...

..sau poate nimeni nu le sparge:)