Felinarele îmi făceau semne disperate,
n-am observat.
Paul mi-a spus că mă iubeşte
într-o noapte rece şi umedă.
Eram la etajul şase
ca doi nebuni euforici.
Şopteam iubiri,
Fixam explozii sentimentale în pulberi nocturne.
Cred că lupii iubesc mai credibil decât oamenii.
Ei nu au nevoie de cuvinte,
de sinceritate, înălţimi şi alte chestii umane.
Felinarele gesticulau teatral
Lupii nu urlau
Şi niciun semn de disperare
în sărutul lunii.
7 comentarii:
frumos poem... m-a pus pe ganduri faza cu lupii care iubesc mai frumos ca oamenii...
merci de vestea buna!
o sa iti trimit eu zilele astea un plic cu revistele tale, helis, pentru ca ai aparut si in numarul de iunie/iulie...
pe curand!
E bine că nu este nici un semn de disperare... :)
RAI, mulţumesc!
Maricica
Costea, da, disperarea nu, dar minciuna este.
Merci pentru lectură!
Maricica
Felinarele gesticulau teatral
Lupii nu urlau
Şi niciun semn de disperare
în sărutul lunii.
Ce-mi place!
Felicitări!
Mă bucur că au ajuns la inimă! :)
Maricica
Mi-a placut enorm...
Trimiteți un comentariu