întunericul îţi urlă în spate
te încolotăceşte ca o cobră
în ritualul veninos al tăcerii
urme de surâsuri
se preling pe pereţi
umbre îţi dilată privirea
şi gheare îşi plimbă obscurul
pe dinăuntrul trupului
inima devine otrăvitoare
îmbrăţişată cu iederile mucegăite
cutele pielii schiţează unghiuri magice
eşti o epavă ancorată
la marginea fluviului
4 comentarii:
foarte frumos!
imi place abundenta de exprimari plastice care fac ca agonia descrisa sa nu subjuge si cititorul, ci doar il face partas obiectiv la agonia ta. iar ultimele doua versuri, imi lasa impresia unei sperante. marginea fluviului, nu este totusi mijlocul marii inspumate...
RAI, ai ghicit. Mai este loc pentru o speranţă, deşi la început acel ,,fluviu" era înlocuit cu ,,moarte", dar mi se părea prea plin, şi astfel avea să aibă loc o denivelare spre absurd. Avea să plictisească, pt. că după moarte nu mai respiră nimic, dar acel fliuviu te mai ţine pe val.
Mulţam.
Mar
agonii? de ce nu ''agonie'' ? pana si titlul spune multe...
o intercalare de agonii, de aiureli. nu prea m-am gândit la forma de plural sau singular.
ar trebui neapărat ,,agonie"?
Mar
Trimiteți un comentariu