Mă simt ca o cutie în care îndeși cu forța haine. Ele nu încap, dar le înghesui, le strivești cu pumnii. Ele se șifonează. Cam asta e și cu mine. Am înghesuit atâtea informații în mine, încât toate s-au amestecat și și-au diminuat importanța. Jumătăți, bucăți, fărâme de lucruri. Ele nu sunt într-atât de inutile, doar că nu vizează domeniul meu de interes. Unele le-am băgat forțat și s-au uzat, s-au destrămat. În loc să însușesc calitativ un subiect care mă interesează, am însușit fărâmituri, pe care nu o să le folosesc niciodată. Admit cunoștințele generale, dar mână-n mână cu studiul aprofundat a unei materii, fiindcă nu vreau să ies un om mutilat cu o diplomă de absolvire la fel de infirmă.
Simt frustrare și furie. Puteam să cunosc și să învăț atâtea lucruri esențiale care mă interesează, ulterior să le aplic. Însă stau și lupt inutil să scot din cutie hainele frumos așezate. Și mă enervez că sunt boțite, amestecate. Mă enervez că nu pot recupera timpul pierdut. Pot doar să-mi elaborez strategii eficiente pentru viitor, dar mă enervează și gândul acestor strategii minuțios elaborate și utopice. Poate ar trebui să încep să fac ce-mi place. Aici, acum. Iar asta nu înseamnă nesupunere, rebeliune. Nu înseamnă să înoți împotriva curentului, ci să-ți regăsești adevărata persoană în care ți-ar plăcea să trăiești. Să simți că ești tu cel adevărat. Să știi că ai un motiv real pentru care să vrei să te culci seara ca să te trezești dimineața.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu