La vârsta mea nu ar trebui să am nostalgii, dar actualitatea mă impune
oarecum să-mi fie dor de câțiva ani în care nu făcusem cunoștință cu
calculatorul și aveam o groază de timp, flirtând insistent cu cărțile lui Jules
Verne sau jucând șotron (atunci cu cretă și sticluță, acum același joc ar putea
fi reluat într-o altă manieră, Șotronul
lui Cortazar).
Ideea esențială pe care vreau s-o expun este sintetizată în titlul
articolului. Progresul secolului XXI e evident. În ultimul timp petrecem foarte
mult timp comunicând prin fire și în spatele unor ,,cutii”. Da, e mai rapid,
mai ieftin, mai comod, dar în același timp mai nociv. Subiectul dă undă verde
unor dezbateri largi pro și contra. Eu voi face abstracție de cei care se
implică rațional în acest mecanism și voi face referință la majoritatea
irațională sortită regresului în cazul în care nu conștientizează necesitatea
unui indicator intelectual STOP
MINIMALIZĂRII INTELIGENȚEI. Primul
lucru care mă deranjează și devine enervant la un moment dat este incorectitudinea
scrierii. Îndeosebi pe bloguri și pe rețelele de socializare, unde majoritatea
se simt în intimitate, sunt afabili unii cu alții, sunt detașați de rigorile
gramaticale, se comit aceste distorsiuni și dezumanizări de limbaj. Ridicol și
intolerabil arată lipsa diacriticilor,
lipsa cratimei sau utilizarea incorectă, lipsa semnelor de punctuație,
care poate deveni un pericol real, iată un exemplu: Let’s eat, grandpa! (Hai să
mâncăm, bunelule!) sau Let’s eat
grandpa!(Hai să-l mâncăm pe bunleul), prin urmare o virgulă poate salva
vieți; îmbinările ciudate pecum tz, sh,
ori chiar cifre în interiorul cuvântului. Nu o să fiu fatalistă și am
încrederea că aceste abateri pot fi corectate. Regulile limbii române chiar
dacă nu sunt cunoscute întru-totul de unii pot fi însușite, însă un pericol
real este scurtmetrajul gândirii. După mine, scurtmetrajul gândirii nu este un
colaj în care sunt sintetizate cele mai prolifice idei și cuvinte și nu are
șanse să câștige nici un premiu, ci reprezintă totalitatea ideilor noastre
abrupte, accidentate, neterminate. Nu mai scriem un întreg mesaj, nu expunem un
gând care să conțină sens, ci ne limităm la exclamații seci, dar excesive,
alimentate cu zeci de semne de exclamare; la adjective admirative precum ce frumos , milă mi-e cât de exploatat a
devenit lexemul dat. Sau ne aventurăm în sisteme filozofice proprii cu expuneri
lapidare, dar argumentative, credem noi. Și mai avem tupeul să accelerăm și să multiplicăm fenomenul. Nu purtăm
așa-zisa discuție, dezbatere pe un front, dar ducem pretinsele noastre lupte
meditative în ograda virtuală a mai multor. Poate fiindcă credem că astfel ne
dezvoltăm intelectul, creativitatea; sau poate pentru că ne simțim încurajați
de comunicarea cu ceilalți sau poate pentru că instinctul primar e condamnat de
la începuturi să încerce să domine și să seducă potențialul interlocutor, sau
unii sunt satisfăcuți să soarbă ,,admirația” celorlalți.
De foarte multe ori aceste maratonuri scurte la minut alunecă în zona
citatelor, iar cei care se prind în iureșul comentariilor riscă să cadă într-o
gaură a superficialității și artificialității gândirii. Ei riscă să producă
doar idei contrafăcute, să-și piardă capacitățile de analiză, să gândească
limitat, să se îndepărteze de valoarea reală a subiectului. Din moment ce te
obișnuiești să comunici într-un astfel de mod și ritm creierul se acomodează
acestui proces și-și diminuează sau chiar pierde capacitățile. Eu sunt
împotriva citatelor. Accept idei,
îmbinări de cuvinte, fragmente din opere de referință, care valorifică o esență
și au rezonanță, dar nu mă declar adepta citatelor. Cu atât mai mult văd tot
mai des pe site-urile de socializare venerarea lor. Deseori sunt maxime care nu sunt selectate corect. Sunt rupte din
context și denaturate. Mi se pare absurde citatele sau bucățile de citat care
,,relevă” idei despre viață, iubire, succes, zbor, vise. Nu fac decât să
subjuge mintea celorlalți, care au naivitatea să creadă că prin ele pot învinge
viața sau cuceri lumea, dintr-un impuls de moment de foarte multe ori. O altă
sonoritate e atunci când crezi într-o idee, într-un concept preluat dintr-o
carte, măcinat și filtrat prin tine, fiindcă întotdeauna trebuie să te cerți și
să te contrazici cu ceea ce citești, cu propriile gânduri, pentru că eu am
certitudinea că din contrarii se nasc adevăratele esențe, iar caraghios e
atunci când crezi că ai o relevație postând un gând de Camus și crezând că ai pătruns
deja în întreaga filozofie existențialistă, ce mai, chit că e un scriitor cu
greutate, iar ce are greutate e la modă. Or, mai apar ,,citate” care nu se
mulțumesc cu un autor consacrat, ci apare fenomenul autorului colectiv modern,
al autorului în masă îmbibat de fatalism și patetism. Un gând bun în apărarea
lecturii l-am auzit de la cineva care spunea că cultul citatelor ucide lectura.
Alt fenomen dureros pentru mine, fiindcă limba română într-adevăr e tragic de frumoasă (A. Busuioc) este
înlocuirea ei cu alte limbi, cică mai chic.
Oare dorința de integrare în UE să ne fi europenizat atât de grabnic? Simți mai
multă iubire când zici I love you în
loc de Te iubesc? Mai există într-o
altă limbă un cuvânt mai frumos și mai plin de simțire decât intraductibilul dor? Nu ne putem lipsi de acest I miss you care sună nenatural, iar la
unii chiar teatral? Eu cred că putem vorbi o limbă română corectă, firească și
sinceră. Eu voi prefera întotdeauna să-mi zici că sunt drăguță, dar nu sweety,
ori să-mi zici un te iubesc decât te amo, față-n față, dar nu face to
face.
Cred că cel mai util și înțelept ar fi să citim cărți bune, să vedem
filme artistice și științifice bune, să mergem la spectacole de calitate, să ieșim
și să discutăm cu prietenii noștri. Să nu ne limităm la jumătăți de idei,
deoarece astfel tindem să ne înjumătățim/împuținăm/diminuăm și noi. Minimalizăm
limbajul, minimalizăm inteligența, minimalizăm emoțiile. Dar cât se mai poate?!
5 comentarii:
L-am mîncat cu ochii, mulţumesc pentru învigorare!
A,ești binevenit oricând!
Esti un veritabil Prometeu al cuvantului. Te felicit pentru acest articol !
În prncipiu nu reacționez în niciun fel la aprecieri, deși acolo undeva ele motivează. Esențial e să fie înțeles mesajul. Că se citește, mă bucură, chiar mă bucură. Nu se dă doar like-uri false pe fb, cu mici excepții.
Mulțam! E o dovadă că minimalizarea minții nu se extinde.
Apropo, avem autori comuni preferați! Camus, Ciorna, Dostoievki, Paler. Urmează să-i citesc pe Sarte și alții. Literatura connencting people! :D
Trimiteți un comentariu