5 ianuarie 2011

Galerie tomnatică

Peronul 95 miroase a gutui
a iubiri şterse şi a ploaie.


Ghiceşte-mi în cafea destinaţia.                               


Trupurile noastre ca un pergament
se scriu în toamnă.
Felinare aprinse-frunzele.
Ceaţa densă se ghemuieşte 
printre aripile cocorilor, alungînd tinereţile.


Noi, păşim pe caldarîmul umed.
Mai îngălbeniţi suntem,
Mai tandri pesimişti,
Mai fumători de ore?


Toamna îşi scuipă talente 
în stil bacovian.
Aruncă plumbul în pixuri
spre violeţii irişi.
Amurguri de reflexii-poezii.
Şi îşi acoperă miopiile. Vezi?


Pe alei,
inimi se ghemuiesc,
în aşteptarea sărutărilor.


Decor fabulos. 
Tăceri.
Tomnatice gînduri.
Aiureli.

3 comentarii:

R.A.I. spunea...

buna mary!
ma bucur că ai revenit cu un poem nou! E frumos, dar părerea mea e că poţi să mai lucrezi la el. cel mai mult deranjeaza ruperea de ritm, de registru poetic. nu poti sa ai in aceeasi poezie, strofe cu versuri inegale, si strofe cu versuri egale. nu da bine!
parerea mea!

maricika spunea...

RAI, mă bucur de trecere. Da, mai lucrez. AI ceva idei? Scrie-le. Nu mă supăr. :P

E vers alb. Nu ştiu exact dacă se iartă inegalităţile?

Maricia.

Diana Frumosu spunea...

e un poem puternic, dar nu sunt de acord cu RAI.
versurile, fără îndoială, pot fi inegale
doar nu e o poezie cu formă fixă

suntem liberi
suntem fără vreo oarecare limitare,
decît ceea ce ne impune conştiinţa

diana